Informatii utile

“9 pasi pentru realizarea unui raport anual de succes”- Indrumar pentru redactarea raportului anual.

Indrumarul pentru redactarea raportului anual, 9 pasi pentru realizarea unui raport anual de succes, face parte dintr-o initiativa mai larga a Forumului Roman al Donatorilor (FRD), menita sa incurajeze practica rapoartelor anuale in randul organizatiilor non-guvernamentale din Romania. In 2002 Forumul Roman al Donatorilor a lansat concursul pentru cele mai bune rapoarte anuale, iar pentru a veni in sprijinul celor ce doresc sa redacteze rapoarte anuale, Forumul Roman al Donatorilor a editat un indrumar care sa cuprinda sugestii despre modul in care se concepe, la modul ideal, un raport anual, atat din punct de vedere al continutului si raportarii financiare, cat si al graficii si mesajului.

Scopul indrumarului este acela de a oferi un instrument de lucru organizatiilor care doresc sa realizeze rapoarte anuale si de a le arata in ce mod acest instrument poate fi folosit cu succes in relatia cu mediul extern. Indrumarul isi propune sa prezinte beneficiile pe care le poate aduce un raport anual, precum si modalitati de realizare a acestuia in functie de mesajul pe care organizatia doreste sa il transmita, audienta si, nu in ultimul rand, posibilitatile bugetare.

Editat sub egida Forumului Roman al Donatorilor, indrumarul privind realizarea rapoartelor anuale a fost elaborat prin efortul comun al unei echipe de voluntari din care au facut parte: Corina Gonteanu, PR Manager, Fundatia pentru o Societate Deschisa, Gabriela Ivascu, Coordonator al Forumului Roman al Donatorilor, Liviu Kristaly, Webmaster, AIESEC Brasov, Violeta Roman, Coordonator Comunicare, World Vision, Romania, Alina Seghedi, Coordonator de Proiect, Asociatia Sfantul Stelian. 

Indrumarul in sine este o premiera pentru sectorul non-guvernamental prin aceea ca a fost creat de catre o echipa mixta de voluntari, ce reprezinta atat donatori cat si ONG-uri. Caracterul de noutate al indrumarului este dat, de asemenea, de faptul ca fiecare dintre cele noua capitole ale brosurii are drept motto un principiu si cuprinde numeroase exemple practice. Unicitatea indrumarului consta in citatele - provenind de la reprezentanti ai diferitelor tipuri de audiente posibile pentru raportul anual precum donatori, companii private romanesti si multinationale implicate in programe sociale, mass media, ONG-uri, autoritati publice, agentii de publicitate - care ilustreaza fiecare capitol.

Finantarea pentru tiparirea indrumarului a fost acordata de catre Fundatia Principesa Margareta a Romaniei, membru al Forumului Roman al Donatorilor. 

 

Parteneri

  • Kfi
  • Mott
  • Money Channel
  • Vodafone
  • Raiffeisen Bank
  • Gsk
  • Romania
  • Fundatia Alexandrion Group
  • World Learning International Development
  • Ambasada UK in RO
  • Fundatia pentru dezvoltarea societatii civile
  • Fundatia post privatizare
  • Provident Financial
  • SGP
  • GEF
  • UNDP
  • USAID
  • esimplu.ro
  • Ambasada Norvegiei